"Cel mai mare profesor de dragoste este singuratatea, asa cum cel mai bun profesor de certitudini este indoiala. Va spun asta ca sa intelegeti de ce, uneori , noi solitarii dam impresia unor cersetori. Cersim o prietenie. Cersim o iubire. Cu cat suntem mai singuri, cu atat suntem mai insetati de dragoste." spunea Octavian Paler. Eu am invatat-o pe propria-mi piele, in atatia ani de viata, caci nu am chiar putini. Am invatat sa ma indoiesc pentru a obtine o certitudine, si am facut chiar o pasiune din a avea indoieli. Cand iubesti pe cineva necunoscandu-l cu adevarat, nici nu o poti numi dragoste. Abia dupa ce iti inlaturi incertitudinile cu privire la adevaratul om care se ascunde in spatele unei masti pe care o arboreaza cu diplomatie in fata celor pe care nu vrea sa-i cunoasca, ori sa il cunoasca, abia atunci poti realiza daca il iubesti cu adevarat, sau ai iubit doar iluzia unui anumit fel de om, creat in imaginarul tau. Nu iubim un om pentru ca este bun, il iubim pentru ca nu este. Nu iubim pe cineva pentru ca este un gentleman, il iubim indiferent ca va deveni sau nu unul. Nu iubim un om pentru ca ne lauda sau ne maguleste, asta o pot face si lingusitorii ci, il iubim pentru ca ne cearta si certandu-ne ne poate modela sufletul si pregati pentru adevarata iubire. Nu iubim un om pentru ca este frumos ca un tablou, ci il iubim mai ales pentru imperfectiunile sale. Dar nu toata lumea poate intelege ce inseamna sa iubesti cu adevarat un om, cu toate imperfectiunile sale, cu toate metehnele sale, si nu iluzia unui om perfect. De fapt daca am iubi doar oameni perfecti, atunci cum am arata ca suntem strop de divinitate, completand cu iubirea noastra, incompletitudinea fiintei ciuntite de lepra numita atat de elegant, egoism? Sa iubim lasandu-ne iubiti este doar un vis frumos... caci iubirea mereu va fi ca in melodia "Johnny loves Jenny, but Jenny loves Joe"... but Joe loves somebody else, and somebody else loves another else. And so on...